Academia de Studii Economice din București (ASE) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au încheiat astăzi, 28 ianuarie 2015, un Protocol de Colaborare

Academia de Studii Economice din București (ASE) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au încheiat astăzi, 28 ianuarie 2015, un Protocol de Colaborare, obiectivul strategic fiind crearea unei platforme comune a mediului academic economic și a sistemului bancar românesc, de promovare pentru publicul larg a informațiilor de natură financiar bancară care permit asumarea corespunzătoare a drepturilor, obligațiilor şi riscurilor de natură financiară.
Specialiști din cadrul Academiei de Studii Economice din București și sistemului bancar românesc vor iniția o serie de evenimente comune dedicate promovării unui comportament economico financiar adecvat în rândul populației, dar și în rândul viitorilor bancheri, actualmente studenți și masteranzi.

“Asistăm la un pachet de reglementări europene care impun o mai mare transparență în activitatea de creditare. Considerăm că reglementarea este insuficientă fără o informare corespunzătoare, astfel că educația financiară și, implicit, conștientizarea ar trebui să câștige prioritate. Impactul pe termen lung al promovării educaţiei financiare, alături de mediul academic, constă în reducerea numărului persoanelor excluse social, consumatori informați sistematic şi protejati, creșterea surselor de creditare care vor contribui la dezvoltarea economică a României şi la stabilitatea sistemului bancar. Recâştigarea încrederii nu poate veni fără întărirea disciplinei financiare”, a declarat dr. Radu Grațian Ghețea, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor.



Semnarea Protocolului de Colaborare de către prof. univ. dr. Pavel Năstase, rector ASE Bucureşti și dr. Radu Grațian Ghețea, președinte Consiliul Director al ARB a avut loc în cadrul seminarului “Impactul educaţiei financiare în dezvoltarea economică a României” la care au participat reprezentanți de marcă ai sistemului bancar și ai mediului academic.

În România, ponderea populației nebancarizate este de 52,3%, față de 0,6% în Austria, 0,8% în Germania și 1,3% în Franța la nivelul anului 2013, potrivit datelor cuprinse în raportul “Consumer trends – 2014” publicat de Autoritatea Bancară Europeană.

***

Academia de Studii Economice din Bucureşti este lider în domeniul studiilor de business din România, conform rezultatelor clasamentului U-Multirank 2014, un instrument de clasificare a universităţilor la nivel global, dezvoltat de Uniunea Europeană. La această evaluare au participat peste 850 de instituţii de învăţământ superior (10 din România), peste 1000 de facultăţi şi circa 5000 de programe de studii din peste 70 de ţări.

Cele 12 facultăți ale ASE Bucureşti oferă 24 de programe de studii de licenţă, 86 de programe de masterat şi studii doctorale în limbile română, engleză, franceză și germană. La ASE Bucureşti studiază peste 22 de mii de studenţi români şi străini.

***

Asociația Română a Băncilor concentrează întreaga industrie bancară din România, fiind vocea sectorului bancar în relația cu autoritățile române, Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Mondială și alte organisme interne și internaționale. Obiectivul principal constă în reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor membrilor, mai ales acum în perioada în care reglementarea gândită la nivel european a unui sistem bine normat poate exercita presiune suplimentară pe rolul băncilor de finanțator al economiei. Sectorul bancar românesc finanţează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanţărilor acordate de sistemul financiar românesc. Sistemul bancar din România, care deservește milioane de clienți, s-a dovedit a fi rezilient pe perioada crizei, nefiind nevoie de sprijin din fonduri publice pentru susținerea acestuia.