Un contabil bun te ajută să-ți înțelegi mai bine afacerea. De aceea, la biroulcontabil.ro, suntem constant dedicați îmbunătățirii serviciilor noastre de contabilitate. Cum facem asta? Profităm de fiecare oportunitate pentru a descoperi mai multe despre contextul economic actual și a stabili noi conexiuni cu oamenii de afaceri români sau străini.

Una dintre cele mai recente întâlniri de afaceri la care am participat a fost Forumul de Afaceri România – Republica Slovacă, pe 28 martie 2019. Întrunirea a fost condusă de președintele Camerei de Comerț și Industrie Bratislava, ing. Igor Junas, Director General al Kerametal Co.Ltd., iar printre invitații special s-a numărat E.S. Karol Mistrík, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Slovace în România.

La acest eveniment, am aflat mai multe despre activitatea companiilor slovace reprezentate la Forum, direct de la reprezentanții lor, dar și despre oportunitățile de cooperare cu firmele românești.

Printre firmele și activitățile care ne-au atras atenția se numără: Kerametal Co.Ltd. Bratislava – produse refractare și materii prime pentru producerea acestora, industria de apărare, servicii de consultanță în domeniul gazului natural; Metron Co.Ltd Bratislava –sisteme speciale optice și opto-electrice, service și reparații echipamente cu laser, metrologie și Triton Ltd – sisteme de parcare și control a parcării prin internet fără tichete, folosite cu succes în Centre de afaceri, Centre comerciale, Parcuri de distracție, stadioane, Săli Polivalente, parcări stradale, hoteluri etc.

Mulțumim Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) și Bratislava CCIS pentru organizarea unui eveniment esențial în identificarea oportunităților de afaceri cu firme slovace reprezentate la forum și nu numai.

 

Context:

Datele oficiale a arată că, la sfârşitul anului 2018, valoarea schimburilor comerciale româno-slovace a fost de 3,170 miliarde de euro (+10,8% faţă de 2017), din care exporturi româneşti 1,270 miliarde de euro (+18,9% faţă de anul anterior) şi importuri din Slovacia în valoare de 1,899 miliarde de euro (+6,4%, comparativ cu anul precedent).

Conform statisticii ONRC, în România erau înregistrate, la 31 decembrie 2018, 714 companii cu capital slovac, cu un capital total investit direct de 38,3 de milioane euro.